Introducerea Controalelor de conținut pe Centrul pentru Familie

14 martie 2023

Anul trecut, am introdus pe Snapchat Centrul pentru Familie pentru a oferi părinților o modalitate prin care să înțeleagă mai bine cu cine comunică adolescenții lor pe Snapchat, într-un mod care să protejeze confidențialitatea adolescenților. De asemenea, am vorbit despre planuri de a adăuga, cu timpul, noi instrumente care să ajute părinții să personalizeze experiențele și nevoile individuale ale adolescenților.
Astăzi, ne face plăcere să prezentăm cea mai nouă caracteristică a Centrului pentru Familie: Controale de Conținut, care permit părinților să limiteze tipul de conținut pe care adolescenții îl pot vedea pe Snapchat.
Snapchat a fost conceput pentru a fi diferit de platformele tradiționale de social media, iar acest lucru include inclusiv modul în care oamenii consumă conținutul. Există două părți ale aplicației noastre prin care conținutul poate ajunge la o audiență mare:
  • Poveștile sunt platforma noastră de conținut, unde creatorii de conținut, Snap Stars, și mai bine de 900 de parteneri media, cum ar fi NBC News, Axios, ESPN, Le Monde și People, oferă știri verificate, divertisment, sport și alte tipuri de content. Poveștile nu reprezintă o platformă deschisă, iar creatorii și partenerii trebuie să respecte regulile noastre editoriale privind conținutul.
  • Spotlight este platforma noastră de divertisment, unde Snapchatterii pot urmări conținut distractiv și creativ creat de către membrii comunității noastre. Pe Spotlight orice conținut încărcat de Snapchatteri trebuie să respecte Regulile comunității noastre.
Suntem foarte clari cu privire la tipul de conținut pe care îl permitem să se difuzeze. Platforma și politicile noastre sunt concepute pentru a împiedica tipul de conținut necontrolat să ajungă viral și moderăm în mod proactiv conținutul care ajunge la public din partea creatorilor și a Snapchatterilor, asta înainte să poată ajunge în Povești sau în Spotlight.
Noile noastre Controale de Conținut din Centrul pentru Familie oferă părinților posibilitatea de a filtra poveștile editorilor sau creatorilor care ar putea fi considerate drept sensibile sau sugestive. Pentru a activa Controalele de Conținut, părinții trebuie să își fi activat Centrul pentru Familie împreună cu copiii lor.
Publicarea Ghidurilor noastre de conținut pentru recomandări privind eligibilitatea
Deși Regulile comunității indică tipurile de conținut și comportamente care sunt strict interzise pe întreaga platformă, avem standarde încă și mai severe pentru conținutul public care este sugerat Snapchatterilor pe platformele Povești sau Spotlight.
Pentru prima dată, publicăm Ghidurile de conținut pentru membrii comunității noastre al căror conținut apare în Povești sau Spotlight. Aceste reguli precizează:
  • Conținutul care este interzis, în conformitate cu Regulile comunității noastre;
  • Ce conținut este eligibil pentru recomandări pe platformele Povești sau Spotlight, ceea ce înseamnă că vor obține difuzare mai mare;
  • Ce conținut este considerat sensibil și ar putea fi restricționat prin intermediul Controalelor noastre de conținut.
Întotdeauna am transmis aceste reguli partenerilor noștri media și Starurilor Snap. Publicând aceste reguli complete privind conținutul pentru ca oricine să le poată citi, vrem să asigurăm o mai mare transparență asupra unor standarde mai înalte la care este supus conținutul afișat public și asupra criteriilor noastre de eligibilitate pentru distribuție.
Sperăm că aceste noi instrumente și reguli să ajute părinții, tutorii, adulții de încredere și adolescenții nu doar să își personalizeze experiența pe Snapchat, dar și să îi ajute să poarte conversații productive despre experiența lor online. Poți găsi resurse pentru a începe aceste conversații cu copilul tău adolescent pe site-ul nostru actualizat privind siguranța.
În ultimul rând, lucrăm pentru a adăuga instrumente suplimentare în Centrul pentru Familie în ceea ce privește My AI, chatbotul nostru experimental, oferind astfel părinților și mai multă vizibilitate și control asupra utilizării My AI de către copiii lor.
— Echipa Snap
Înapoi la Noutăți